Prima Evadare. fara ciclocros!

Bun gasit! Doua curse in 8 zile? Asa e ca nu te-ai fi asteptat? Vreme buna, data buna (intr-o duminica!). Mi-ar fi trebuit un motiv bun sa ratez editia a 10-a a Evadarii.
          Cum probabil te-am obisnuit deja, obiectivul nr 1 – la distractie! E tot mai interesant asa. Incep sa-mi fac o idee care-mi spune ca nu e rau deloc ca atunci cand vrei sa faci un sport de performanta, mai bine incepi de la nivel hobby,fara pretentii. Sunt cateva lucruri de invatat pe care altfel nu le vezi.
           Revenim, ma inscriu cu gandul ca o sa primesc un numar onorabil. Anul trecut nu am participat, dar in 2016 am fost pe 100 si ceva (pene, ciclocros, o mare de noroi etc.)
            A picat numarul 1279. Las’ ca-i ok. N-am venit la bataie. Dar inainte de start, de vorba cu colegii de la Giant mai in gluma mai in serios au aparut niste propuneri sa indrept dezavantajul nemeritat fara a trisa :)). Asa doar sa “level the playing field” cum ar spune Armstrong. 

Echipa longeviva

           Sa pun virgula dupa 127 ca sa dea 127,9 sa plec mai din fara nu cred ca mergea. Am incercat “altfel”...
              Chiar a mers. Un sigur om a banuit ceva dar i-am facut semn: “Mucles!” Este vorba despre domnul cu Scott echipat cu tricou verde si compresii pe gambe. Care ar face bine sa pastreze tacerea in continuare intrucat mi-e complice daca nu a spus nimic la momentul oportun :))
              Abia asteptam sa se dea startul. Aniversam 10 ani deci trebuie sa cantam, hai: Laaa multi ani cu saaanatate sa va dea domnu’ tot ce doriti... (serios domnule emcee?). Meneaito mai trebuia...
                Depasesc niste plutoane da’ usor asa ca nu obosesc prea tare. Il intalnesc pe Capitanu’ Muraru. Pedala frumos, cred ca se antreneaza. Zic sa mergem impreuna restul cursei.
                 Tot asa pe campuri il prind si pe colegul Mircea si profit de ocazie sa-l intarat putin (hai tancule! Calca-i!!)
                  Dau si peste nea Jipa caruia ii dau o mana de ajutor. Vorba unui agitator de pe margine “Hai nea Jipaneee, mosu asta are 180 de ani!!”.
                   Fuga tare spre palat. Aici aveam in plan sa ma alimentez cu ceva dulce. Apa peste tot dar de mancare trebuia sa cauti. N-am mai asteptat asa ca am muscat din Snickers-ul din buzunar cu care m-am si innecat cam rau.
                   S-a desfundat jiclorul si am continuat pe potecile acelea frumoase. Urma zona  care nu mi-a placut niciodata, cu solul tare si denivelat. Am mers ani de zile cu ciclocrosul, ar fi trebuit sa fie mai bine acum, dar cumva saua mea a fost reglata cu varful in jos iar eu alunecam si puneam solicitare pe tricepsi care oboseau tare si controlul avea de suferit.
                   Vorbind de control, imi e tot mai clar ca mi s-a imbunatatit tehnica de la motocicleta. Mult mai placut pe viraje acum. N-am avut nici o situatie in care sa risc sa cad.
                    Interesante zonele nou adaugate pe traseu. Orice lucru nou este binevenit la PE, care a inregistrat deja un numar mare de editii.

                   Pe platuri iar ma deranjau mainile, asta e cam singurul lucru care nu mi-a placut la aceasta zi. Trebuia sa fiu mai atent la postura pe bicicleta inainte de start. Si iata gandul care imi trece prin cap chiar cand scriu aici, ca aveam un set de imbusi la mine si puteam sa opresc s-o reglez cum trebuie. Dar in vremurile bune nu luam niciodata imbusi dupa mine asa ca nu m-am gandit. Cataratorul trebuia sa fie usor.

                   Pe un singletrail, liderul grupului slabeste ritmul si tine carnatul  de ciclisti pe loc ceva vreme. Lucru care da nastere unor mici proteste din partea celor nemultumiti, ii zic si eu “Hai colegu’, hai colegu’!
                  De la al doilea punct de alimentare pana la final nivelurile de energie au scazut si starea de disconfort s-a accentuat. Astfel ca am mers usurel restul traseului.  M-au depasit niste plutoane pe ultimii 10k, dar daca nu se intampla asta nu mai ieseam pe 256, care este un numar rotund cum ar spune IT-istii.
             

La Giant am avut premianti:

Proaspat promovat la categoria 50+ il avem pe optimus priceps al nostru Traian pe locul 1. La 40-49 il avem pe Filip pe 2, iar baiatu’ lu’ Nea Bebe, Garbriel Silaghi a sosit pe locul 3 la juniori.
       Am petrecut restul zilei la socializat. Am avut si o discutie prieteneasca si cu organizatorul Dan Sardan care si-a amintit de mine ca am fost prezent la editia nr 1 a PE in 2009 :)) e frumos cand ne intelegem chiar si dupa ce ne balacarim pe fb.
       Am dormit cand am ajuns acasa cateva ore si acum ma simt bine incarcat pentru o saptamana de lucru. Spun asta daca auziti pe cineva care spune ca sportul ii oboseste.

Merci de vizita, spor!

MarVin 2k18 - festina lente

       Salut! Anul acesta mi-am propus sa particip la 3-4 curse locale, mi-e dor de feeling sincer. Initial mi-am propus sa incep cu Ziua B insa nu am putut lua parte. Vremea perfecta si faptul ca Maratonul Vinului este unul dintre evenimentele mele preferate m-au adus la Urlati pe 12.05 alaturi de multimea de participanti.
        N-am mai scris de ceva vreme, sigur citesti cu curiozitate deci o sa incetez cu preliminariile.
In dimineata concursului in timp ce mancam ou cu snitel si paste m-a intrebat mama: “Ce? Te duci la concurs? Pai tu ai pedalat mai putin decat mine anul asta!” Si asta e bicicleta ei...

       Eh nu o fi chiar asa (sau..?) Ideea e ca stiu ca sunt o ruina fata de alta data, dar nu m-a interesat deloc, am vrut sa merg sa ma simt bine, nu ai nevoie de nicio forma fizica pentru asta.

      Tovarasii mei de multa vreme de la Giant mi-au facut legatura cu fosta care acum umbla cu un pustiulica care nu prea se potriveste cu ea. In fine, sigur a ramas cu o impresie proasta despre mine cand a vazut cum nu-mi mai trage pompa cam deloc.

Lotul echipei noastre

foto: Marius Zamfir

       
       M-am asezat la start cred cam pe la mijlocul multimii, alaturi de-ai mei, fara bagat in fata fara ridicat bicicleta peste garduri. Chestiile astea nu au niciun rost pentru 80% dintre participanti.
        Am stabilit ca overall, obiectivul era sa ma bucur de competitie si de traseul bine-cunoscut. Dar obiectivul mai specific.. urma sa il stabilesc pe drum.
        Apar primele urcari, pot sa depasesc, urc decent, zic hai sa merg mai tare tura asta. Il zaresc pe colegul meu Laurentiu, un tip mare si putenic, foarte combativ, era odata la categoria 100kg+, m-a impresionat cum sfarama placa mare pe deal ca sa nu-l prind eu :) am venit din urma cu Dragos si l-am ajuns pe partea abrupta.
        Puteam chiar sa si ... aahh .. “atac” sa depasesc 10-20 de oameni de-o data, dar usturimea care aparea pe gat cand faceam asta era mesajul clar ca daca mai fac asta de multe ori o sa strig Macao curand.
         In continuare am mers restul primei ture alaturi de Dragos, mai o vorba, mai la ritm de concurs. Nu e el ciclist dar e in forma buna. Daca am dat o tura cu el e acceptabil fitness-ul meu.

foto: Alexandra Toader

          Pentru tura a doua am ales treapta de viteza T, de la Touring. Dragos a luat-o inainte iar eu am redus ritmul deci la ceva 100% sustenabil, care imi garanta ca nu o sa am crampe, ramol, senzatie de rau, dureri de spate sau orice altceva nasol.
       Am mai stat de vorba cu concurentii, mai o gluma mai o poveste. Am vazut ce-am vrut, nu aveam de ce sa ma grabesc, de ce sa risc sa ma daunez cand pot sa ma bucur de ziua asta? Sa fie locul 70 in loc de 170? Am facut la tura a doua 30 de minute in plus.
        L-am intalnit undeva pe prima jumatate a turei a doua pe un concurent “Mihai” care mi-a spus ca asteapta o poveste faina pe blog :))
           In trecut am participat la Mar Vin asa: 2011,2012,2013,2014,2015,2016. Dar niciodata nu am avut ocazia sa ma uit la imprejurimi, sa “citesc” zonele prin care trec ca pe o carte. A nu se intelege ca nu mi-a placut in acei ani, doar ca era diferit. Asta e partea buna cu sportul asta, poti obtine satisfactii de la orice nivel.

foto: Marius Zamfir

           Astfel acum am vazut ca se stropea via, cum copceau muncitorii via si am vazut si tractorul Ferrari de la Crama Basilescu, dar bine asta datorita ochiului agronomic :))
            Pe traseu erau vreo doua fete cu care am avut eu derby-ul meu, una este de la Sarmis Columna (cea cu gambele strong) si cealalta purta echipament cu Carpathian Epic, o concurenta foarte ferventa de altfel.
             De prima dintre ele am crezut ca scapat cand s-a oprit odata sa faca pushbike dar tot m-a prins! De cealalta, sincer nu voiam sa scap pentru ca era extrem de motivanta: “Baga baga baga baga!!’ “Hai!!” “Whoaaah!”.
             Pe ultima urcare, catinel catinel, cine apare din urma? Dan Muraru. Trece in viteza si zice “Hai domnu’ Adi!” De necrezut. Fix acelasi lucru i-l spuneam eu acum 4 ani (Click!) cand il prindeam cu o tura din urma, fix in acelasi loc :)) asa ceva..
            La final la cortul nostru baietii imi zic: “A venit seniorul!” nu inteleg aluzia sincer, ei or sa fie oale si ulcele la 82 de ani, sa ii vad eu cum or sa pedaleze.
             Ma bucur ca am bifat aceasta editie de Mar Vin, chiar aveam nevoie de asta si trebuia sa cumpar si sampon.
             Felicitari BikeXpert pentru pentru continuarea fara intrerupere a cauzei nobile care a dat nastere maratonului de la Urlati.

foto: Luiza Tamas

Anii sabatici, motoreta si fructele.

     Pesemne eu nu mai sunt catarator, dar cu blogul tot raman. Se face cam un an de cand nu mai concurez competitiv la ciclism si lumea mai intreaba sau mai aduce vorba de mine, presupun ca n-am fost complet uitat.

       Ma bucura asta, pentru ca nu am planuit sa se termine aici relatia mea cu acest sport, despre care spun adesea ca m-a format ca adult si mi-a oferit niste lectii pe care nu le puteam primi de la nicio scoala. Despre munca, despre oameni, despre mersul lumii in general, depre ce trebuie sa faci sa fii in fata si cum sa stii cand sa spui stop.

        Mai era loc de facut mai mult, dar n-a fost timp. Poate in viitor o sa am posibilitatea sa sustin acoperirea lipsurilor pe care le-am simtit, daca nu eu poate urmasii mei daca o sa am. M-am intins atat de mult in timp pentru ca asa mare e lipsa de perspectiva din ciclismul nostru, sau cel putin asa o percep eu. Ar fi un milion de lucruri de facut sa vezi macar 10% dintr-o dezvoltare organica asa cum e in UK zilele astea, de-asta sunt sceptic.

        In ultima saptamana nationala Romaniei a participat la Campionatul European de Velodrom, nici nu m-am uitat la rezultate, e minunat ca au fost, macar exista un reper acum. Totusi o sa cred in continuare ca aparatul care tine in viata ciclismul este sportul de masa.

                      

   
         In ce ma priveste, sunt genul care nu misca 1mm fara o motivatie buna :)) si in apropiere de 30 de ani cu nevoia de a manca si a conduce ceva. Dracu, pana si o fata cu care ieseam mi-a zis “si eu ce le zic prietenelor mele ca esti? Ciclist??” Probabil asa mult timp petrecut facand 15-20mii de km pe an cu bici nu e cel mai chibzuit lucru. In condiile de la noi trebuie sa fii condus de pasiune si dorinta de a te autodepasi, daca nu, mi-e mila de tine.

         Dar pastrez cu drag relatiile cu prietenii mei din sport, o sa raman conectat, voi organiza in continuare Livada cu ciresi cat va exista interes si cat o sa pot, si voi sustine initiativele care eu cred ca merita la momentul potrivit. Si bineinteles, o sa pedalez in continuare pentru sanatate.


          Cum e cu motocicleta? Pai cu pasiunea pentru 2 roti nu ai cum sa nu iti placa. Demult ma interesa, permisul categoria A il poti obtine de la 25 de ani in sus, iar asta primavara am avut niste timp liber in care am facut scoala. Dupa vreo 2 saptamani am cumparat o motocicleta cam prea fortoasa pentru un incepator, dar ma bazez pe autocontrolul meu si iaca inca nu m-am gasit in nicio situatie periculoasa pana acum.
           Bicicleta m-a ajutat sa invat repede mersul, ce pot spune oricarui biciclist care vrea sa fie motociclist: nu uita ca de data asta greutatea e jos nu sus, ah si ca ala pe stanga e ambreiaj nu frana de fata.
            E un mijloc prin care pot sa refac si turele de altadata de 150-160 de km pentru care momentan nu am suficienta energie pentru a le pedala. Nu se compara, dar asta face omul la pensionare, se odihneste.

            Ce fac acum cu tot timpul? Agricultura. Cresc pomi. Am ceva de furca si inca n-am cu ce ma lauda ca fermier, dar poate intr-o zi cu soare, o sa poti sa cumperi din supermarketul local un mar de care m-am ingrijit eu.

            Bineinteles ca toate astea nu inseamna ca nu o sa ma mai iau vreodata startul la un concurs in forma si cu forta, pentru cine s-a chinuit odata in spatele rotii mele, sa stie ca sunt ca herpesul,poate dura ani, dar nu scapi niciodata de el :))
          

Interviu: Aneliya Karagyozyan - Livada cu ciresi, cum e prin Romania si cateva despre fete si biciclete.

Adrian Nitu: Aneliya, multumesc pentru participarea la Livada cu ciresi, e prima ta prezenta, ce ti-a placut cel mai mult la eveniment?

Aneliya Karagyozyan: Buna, iti multumesc ca organizezi evenimentul! Mi-a placut relieful pentru ca este asamanator cu cel pe care sunt obisnuita, cum este si cel de langa orasul meu, nu foarte tehnic dar distractiv pentru concurs.
De asemenea, am fost surprinsa de faptul ca fondul de premiere a fost directionat catre tineri si femei. In zilele noastre discriminarea pe baza de sex este o mare problema in ce priveste premierea in sporturi. De obicei ciclistele castiga mai putin de 10% din cat castiga barbatii dar situatia la Livada cu Ciresi a stat cu totul altfel. Poate ai facut asta ca sa atragi mai multe femei si tineret catre sport.

AN: Ce ai schimba la o viitoare editie la Livada cu ciresi?

AK: A fost putin dificil sa mentin viteza avand in vedere ca se suprapunea traseul lung cu cel scurt. Am avut grija cand am depasit ciclistii mai putin experimentati si am redus viteza. Poate nu ar trebui ca cele doua trasee sa se suprapuna sau cursele sa aiba startul la ore diferite. Dar pe de alta parte a fost placut sa cunosti multi ciclisti pe traseu, sa ii saluti si sa le multumesti cand te lasa sa ii depasesti.

AN: Participi deseori la evenimentele Riders Club, cum asa? Mai sunt si altele pe care le consideri a fi interesante?

AK: Fiindca locuiesc aproape de frontiera cu Romania, imi e foarte convenabil sa calatoresc in tara voastra. Am inceput sa vin aici pentru ca e concurenta mai mare decat in tara mea si pentru ca, cursele sunt foarte bine organizate. Imi place Ziua B si Maratonul Dunarii.

AN: Spune-ne putin despre palmaresul tau.

AK: In acest an am castigat campionatul national de XCO. De asemenea am castigat si cel mai mare maraton din Bulgaria, Vitosha 100. Am venit pe locul doi la Prima Evadare dupa Suzi Hilbert. Si bineinteles am fost fericita sa castig la Livada cu ciresi. Acestea sunt unele din rezultatele mele din acest an. Iar o alta realizare personala de care sunt mandra este faptul ca baiatul meu a fost admis la liceul la care si-a dorit.

AN: De-a lungul carierei tale, ce competitii ti-au placut cel mai mult?

AK: Am un loc preferat in Bulgaria, este muntele numit Rhodopes. Mereu e o mare placere sa merg acolo, la concurs sau doar antrenament. Si mai este o cursa grea numita Chepelarski turkala, lunga de 70 de km cu 2600m de urcare. Imi place foarte mult. Mai este inca una cu multe catarari in Bulgaria, Cupa Murgash. Aproape aceleasi cifre.

AN: Cand ai concurat prima data in Romania? Ce te atrage in tara noastra?

AK: Am venit in Romania pentru prima data in 2011 (Cupa Emmedue) si am revenit in 2013 iar de-atunci vizitez tara voastra de cateva ori pe an. Satisfactia implinirii ma atrage cel mai mult pentru ca aici intalnesc cicliste rapide si competitita este mai incitanta. Cateodata in Bulgaria finalizez cu o ora inainte locului doi, ceea ce face concursul sa fie “predictibil”. Desigur, nu mereu se intampla asa. In plus, voi aveti mai multi oameni mai multi participanti, organizare si sponsori mai buni.

AN: Am observat un citat de-al tau pe pagina de la Carpathian MTB Epic, cu siguranta o astepti cu nerabdare. Este un proiect curajos pentru scena competitionala a MTB-ului din Romania, ce parere ai de tipul acesta de concurs, ar trebui sa incerce sa participe ciclistii obisnuiti?

AK: Admir echipa de organizare de la Carpathian MTB Epic pentru curajul lor. Cred ca e un eveniment care merita vizitat. Desigur, trebuie sa fii in forma pentru a lua parte la provocare, dar nu e nevoie sa fii profesionist. Poti merge pentru atmosfera si pentru peisaj. Sunt cu adevarat dornica si nerabdatoare sa vizitez muntii Carpati.

AN: Bulgaria e tara mai mica decat Romania cu o situatie economica nu mult diferita. Totusi voi dati ciclisti mai puternici (la sosea cel putin) si continuati sa organizati un Tur narional, oare un management mai bun al federatiei de resort sa fie responsabil de asta?

AK: De-a lungul anilor multe schimbari au avut loc la Uniunea Bulgara de ciclism. Conducerea precedenta acorda multe privilegii ciclismului de sosea. In trecut, doar cluburile de sosea faceau parte din federatie. Acum situatia s-a schimbat cu noul guvern, iar multe cluburi de mountainbike (ca si al meu) fac parte din Uniune. Avem inca multe probleme (majoritate financiare) dar lucram impreuna pentru a dezvolta sportul. Sa fiu sincera am fost putin invidiosi pe echipa Romaniei la Balcaniada de XCO din Grecia pentru ca ei au postat o poza cu o echipa mare unde toata lumea era imbracata in echipament frumos de lot. Au participat doar cativa bulgari (patru sa fiu exacta) si nu au avut sustinerea care ar fi trebuit.
Deci revenind la ciclismul de sosea si Bulgarii: da, cluburile de sosea au traditie lunga, ei antreneaza tineri de la varste fragede iar asta ii ajuta sa devina ciclisti puternici mai tarziu in viata. Dar am observat ca si Federatia Romana incepe sa se dezvolte si ca luati parte la Campionatul European. Sa tinem pumnii ca ambele tari sa dezvolte ciclismul la un nivel mai bun.

AN: Adversarele tale din Romania sunt marjoritatea fete tinere la inceputul carierei lor, ca o profesionista versata, ce sfaturi le-ai da?

AK: Acesta e un lucru foarte bun, sa incepi sportul cand esti tanara si ai posibilitatea sa iti antenezi toti muschii, oasele si sistemele. Intrebarea ta m-a facut sa rad pentru ca eu am inceput sa merg pe bicicleta la 30 de ani, iar asta a fost acum aproape 10 ani. Da, cu asta sunt versata dar nu sunt profesionista :) Lucrez ca profesoara la Universitatea Militara. In timul ramas ma antrenez (fara program sau antrenor) dar am o zi foarte incarcata si adesea antrenamentul sufera datorita altor obiective sau doar din cauza epuizarii.

Romancele voastre au antrenori foarte buni, cum ar fi Razvan Juganaru. Tot ce trebuie sa faca e sa ii asculte si sa fie perseverente. Sunt foarte ambitioase si sunt sigura ca or sa se dezvolte daca continua sa se antreneze.
Am observat acest lucru, prima mea participare in Romania a fost in 2011, si de atunci multe cicliste puternice au disparut din competitii. Pot da cateva exemple, Zsuzsa Gyurka, Emese Fodor, Irina Dumitru, Beata-Adrienne Piringer, Alexandra Lazar, etc. Erau foarte rapide dar s-au lasat de curse. Asa ca, fetelor continuati sa pedalati :)

Pe langa asta, fetele ar trebui sa fie atente la sanatatea lor. Stiu ca sportul cere sa fii foarte slaba, dar daca scazi prea mult in greutate poti avea probleme cu oasele si sistemul reproductiv mai tarziu in viata. In plus, dezechilibrele nutritionale sunt un lucru tipic pentru femei (nu doar sportive). Pe scurt, sanatatea e cea mai importanta, apoi vin rezultatele, cursele, etc. Toti acesti ani am incercat sa raman sanatoasa evitand riscurile si supraantrenamentul. Moderatia probabil vine mai tarziu in viata, cand esti tanara si ai energie, iti doresti repede succesul. Cateodata aceasta atitudine poate duce la consecinte nedorite.

AN: Ai castigat concursul cu picioarele, dar a fost ziua ta norocoasa castigand bicicleta la tombola, ai fost destul de uimita. E prima data cand castigi ceva in vitata ta?

AK: Da, a fost o surpriza grozava pentru mine, deoarece nu am castigat nimic in viata, si in al doilea rand a fost amuzant pentru ca acum o luna, eu impreuna cu clubul meu, am organizat un eveniment sportiv alaturi de Decathlon Bulgaria. Premiile mari de la tombola au fost trei biciclete si m-am bucurat sa vad chipurile oamenilor cand au castigat bicicletele. Acum sentimentul “revine”.




Adrian Nitu: Aneliya, thank you for racing at Livada cu ciresi, it’s your first participation, what is it that you liked best about the event?

Aneliya Karagyozyan: Hi, thanks for organizing the evnt! I liked the terrain because it looks the same like the terrain I am used to because it’s the same like the one near my home town: not too technical but still fun to race.

Also I was surprised that the prize fund was assigned only to youths and women. Nowadays It’s a big international issue with gender differences in prizes in sports. Usually women cyclists get less than 10% of what men receive but the situation with Livada cu Ciresi was very different. Maybe you did this to attract more women and more young people to the sport.

AN: What would you change to a future edition of Livada cu ciresi?

AK: It was a little bit difficult to maintain racing speed when the short and the long tracks overlapped. I was careful when passing the less experienced riders and I decreased the speed. Probably the two tracks shouldn’t overlap or the races should be at different time. But on the other hand it was nice to meet a lot of riders on the course, to say hello or thank you when they let you pass.

AN: You frequently attend Riders Club events, how come? Are there any others that you find interesting?

AK: Since I live close to the Romanian border, it’s very convenient for me to travel to your country. I started coming because there is more competition than in my country and the races are very well organized. I like Ziua B and the Dunarii Marathon.

AN: Tell us a bit about your palmares.

AK: This year I won the Bulgarian National Championship XCO. Also I won the biggest marathon in Bulgaria: Vitosha 100. I came second on Prima Evadare after Suzi Hilbert. And of course, I was happy to win Livada cu Ciresi.  These are some of my sports achievements this year. But another personal achievement that I am proud of is that my son got accepted in the high school that he wanted to.

AN: Throught your career, what is the race that you liked best?

AK: I have a favourite place in Bulgaria and it is the mountain called the Rhodopes. It’s always great pleasure to go there: racing or just riding. And there is a tough race called Chepelarski turkala which is 70 km long with about 2600 meters ascent. I like it very much. Also another one with lots of climbing in Bulgaria: Murgash Cup. Almost the same numbers.

AN: When have you first raced in Romania, what attracts you to our country?

AK: I came to Romania for the first time in 2011 (Emmedue Cup) and then I came back in 2013 and since then, I visit your country a few times per year. Completion attracts me the most because here I meet fast riders and competing is more exciting. Sometimes in Bulgaria I finish 1 hour ahead of the second competitor which makes the race “predictable”. Of course, it’s not always like that. Also you have more people, more participants, better organization and sponsors.

AN: I’ve noticed a quote of yours in the Carpathian MTB Epic race page, you must be eagerly expecting it, it’s a courageous project for the Romanian MTB racing scene, what it your opinion on this type of race? Shoud ordinary yet fit riders try it?

AK: I admire the team of the Carpathian MTB Epic for their courage to organize it. I think it’s an event that deserves to be visited. Of course, one should be fit in order to take part in the challenge but it’s not necessary to be a professional or competitor. One can join just to enjoy the atmosphere and the scenery. I am really excited and eager to visit the Carpathian mountain.

AN: Bulgaria is a smaller country than Romania with an economic situation not much different, yet you give out stonger cyclists (road at least) and keep organizing a national Tour, could a better management of the national federation be responsible for this?

AK: During the recent years a lot of changes happened to the Bulgarian Cycling Union. The previous governing authorities gave a lot of privileges to road cycling. Even in the past only road cycling clubs were part of the Federation. Now the situation changed with the new government and a lot of mountain bike clubs (like mine) are part of the Union. We still have a lot of problems (mainly financial) but we work together on developing the sport. To be honest, we were a little envious of the Romanian national team at the Balkan Championship of XCO in Greece because they posted a picture with a huge team and everyone was dressed up with beautiful team jerseys. There were only a few Bulgarians (4 to be precise) and they didn’t have enough support as they should have had.

So, getting back to road cycling and Bulgarians: yes, road cycling clubs have a long tradition, they train young boys since very early age and this helps them develop into very strong riders later in life. But I notice that the Romanian Federation is also developing and you take part in the European Championships. Fingers crossed that both countries develop cycling to a better level.

AN: Your adversaries in Romania are mostly young girls at the beginning of their career, as a seasoned pro what advice would you give them?

AK: This is very good thing: to start a sport when you are young and you have the possibility to train all your muscles, bones and systems. Your question made me laugh because I started riding a bike when I was 30 years old and this is almost 10 years since then. Yes, that makes me seasoned but I am not a pro J I work as a teacher in the Military University. In my spare time I train (without a program or coach) but I have a very busy day and my training often suffers because of other tasks or just exhaustion.

Your Romanian girls have very good coaches like Razvan Juganaru. All they have to do is listen to them and be persistent. They are very ambitious and I am sure they will develop if they keep riding. This is what I noticed: my first race in Romania was in 2011 and since then many strong riders disappeared from the competitions. I can give examples Tsutsa Gyurka, Emese Fodor, Irina Dumitru, Beata-Adrienne Pirringer, Alexandra Lazar, etc. They were very fast but they quit racing. So, girls: keep riding J

Also girls should watch closely their health. I know that the sport requires us to be very slim but going too low in weight can cause problems with the bones and the reproductive system later in life. Also, some eating disorders are typical for the women (and not only) athletes. In short: health is the most important thing, then come the results, the races, etc. During all these years I tried to stay healthy by not overtraining or risking. Moderation probably comes at later stages in life and when you are young you have the energy and you want to succeed right now and very fast. Sometimes this can be tricky and lead to unwanted consequences.

AN: You won the race with your legs, but it was your lucky day winning the bike at the tombola, you were quite amazed of this. Is this the first time you win something like this in your life?

AK: Yes, it was a great surprise for me first because I never won anything in my life and second, it was funny because 1 month ago my cycling club and I organized a sports event together with Decathlon Bulgaria. The big prizes at the tombola were 3 bikes and I was very glad to see people’s faces happy when they won the bikes. Now the feeling “returns”.

RGT Teleferic Challenge

Salut drag cititor!

      Daca urmaresti acest blog de mai mult timp trebuie sa fii putin curios sa citesti aceasta prima experienta de concurs pentru mine in 2017.
      Am ales sa particip la concursul de la Poiana Brasov si pentru ca acum mi-a permis timpul sa dau mici ture seara de o ora – o ora jumate, facute in special pentru controlul greutatii deci nimic prea intens, dar mai ales pentru ca este primul de MTB organizat de Alex Ciocan. Mi-a fost starnit interesul sa vad ce-i poate pielea pe taramul asta, putini stiu ca Livada cu ciresi ar fi trebuit la inceput organizat de mine alaturi de Alex, probabil nici Simona care sigur citeste aici.

      Traseele insemnau parcurgerea unei ture unice o data, de doua sau  trei ori. Am ales doua ture din respect de sine desi picioarele s-au inmuiat cand au auzit de concurs mai lung de doua ore. “Ce-am fost si ce-am ajuns” vorba VP-ului FRC Catalin Sprinceana, si el un pic cam obosit in timpul cursei.
      Oricum am trezit suspiciuni de sandbagging si la 2 ture, cum expresia “stai linistit ca sunt praf” este utilizata exhaustiv pe la noi nu prea m-am folosit de ea si am lasat faptele sa vorbeasca.

                       
                                             foto: Andrei Colotelo

      Deci plimbarica, fara pretentii doar de distractie. Pe un traseu care ar fi bagat Teleferic Challenge in top-ul preferatelor mele si pe care sigur faceam treaba in zilele bune, pentru ca are fix ce imi place, vreo 2 urcari mai lungi si grele. Coborari non-tehnice dar nici sa trebuiasca sa dai la pedale pe ele, cu cateva posibile capcane pentru neatenti.

      Dupa start am vrut sa ma testez sa vad pe unde stau, am inceput sa ma gandesc, “hm, asa se fuge la tura medie? Pai cu 200-250km saptamanal intru din nou in joc” dar nu sunt asa sigur ca ar trebui, ar fi ca si cum as retrograda, ma gandesc si promit ca o sa fac doar ce imi place.
                      
                                            foto: Andrei Colotelo
      Vine prima coborare, una de viteza mare zic, dar unde mergeai peste genul ala de pietris pe care daca iti luai viteza prea mare iti trebuiau oarecare cunostinte sa opresti in siguranta. Am inteles ca s-au indreptat cu cauciucurile spre cer cativa baieti pe aici. Defapt nici eu nu mai aveam mult la gardul/balustrada aia unde era viraj la dreapta, noroc ca am indreptat privirea spre traiectoria corecta si am scos piciorul.

      Urcarea pe drum, foarte frumoasa, fix ce-mi place. Apoi am ajuns la o bariera...inchisa pe unde trebuia sa te strecori printr-un spatiu de 50cm, c-mon dudes...

                   
                                          foto: Brindusa Mutoiu

     Vine si urcarea abrupta, participanti bunicei faceau pushbike dar eu m-am hotarat sa vad cat merge pe ea. Am urcat cam 80% ceea ce nu cred ca e rau, Edy Kubat care era langa mine a urcat un pic mai mult dar el are vreo 40kg si pinioane Sram Eagle.

      Pe unul din sectoarele de asfalt intalnesc o voluntara care apara cu abnegatie siguranta sportivilor intreband un sofer de ce pula ei nu opreste.

     Pe o alee pietonala aproape de finish un trecator voluntar incetineste sportivii intr-o zona cam periculoasa, intrai de la soare in umbra si nu vedeai randurile de trepte care urmau, sau cel putin eu cu farurile mele nu le-am vazut.
     Am reusit sa incetinesc fara probleme peste trepte, but wait, there’s more, ieseai print-o cale serpuita printre tarabe care vand cacardele din alea de “artizanat” bine ca n-a iesit nimeni de acolo cu vreo blana de oaie la roata, strapuns de un creion de-ala mare sau impiedicat de pitici.

foto: Brindusa Mutoiu

     Am inceput si tura a doua si pe la pragul de 2 ore am intampinat niste probleme energia, cred ca aveam glicemia mai mica decat diametrul rotii.  Era frumos traseul dar a trebuit sa o iau pe cel mai scurt drum spre finish. Imi trebuie niste rezistenta sa ma bucur asa cum trebuie de turele putin mai lungi. In plus, urma sa merg seara la o nunta iar apoi la servici la 05:30.

     Felicitari Alex C. si hotel Teleferic pentru organizare, RGT stim cu totii cam ce inseamna, la Teleferic am mai fost si am vazut ca e treaba serioasa acolo, m-am asteptat la un eveniment grozav si nu am fost dezamagit.

Drumuri bune,
Adi