RGT Mioveni - Turnirul Nobililor

     Desi nu era inscrisa initial in calendarul RGT, etapa a doua a constat intr-o competitie noua sub forma unui circuit urban in orasul Mioveni. Alex a organizat acest criteriu la initiativa lui Jughi, multumita caruia am ajuns sa vad cam tot judetul Arges. Mioveni “la ville de Dacia” arata binisor si nu are aspect de oras industrial.

foto de Marius Zamfir (Events Photographer)

     Din cate am inteles aveau programat alt traseu cu o urcare spre uzina Dacia pe care nu l-au mai putut folosi. Natura traseului a ramas aceeasi, 1h 30’ + 1 tur pe circuit cu o urcare abrupta dar scurta dupa care o coborare rapida urmata de un viraj greu la stanga. In rest fals plat si coborari usoare.
      Efortul organizatoric a fost laudabil intrucat acest tip de trasee sunt foarte greu de securizat si pot aparea probleme neprevazute. De exemplu inainte de start benzile de marcaj fluturau prea mult pe traseu si ar fi incurcat ciclistii, stiu si eu cum e sa te gandesti la orice lucru maruntel care ar putea sa-ti strice cursa.

     Am stiut din start ca nu ma favorizeaza in vreun fel circuitul, ok are catarare, dar are 300m catararea, o trece oricine strange putin din dinti. Pentru mine nu era mare diferenta daca ar fi fost complet plat. Primele 2-3 ture am stat stand-by sa vad ce fac ceilalti, sa mai treaca cursa, sa se mai curete lumea. 

foto de Marius Zamfir (Events Photographer)

     Au inceput atacurile serioase, Valentin Rosoaga a fost primul care a luat avans. Din plutonul in care ma aflam a mai atacat si fostul meu coleg Norbert Szabo, care chiar daca a mai slabit tot are un demaraj puternic. S-a intamplat dupa virajul dificil, l-am scapat pe coborarea usoara unde batea vantul din fata.    Am aruncat ochii la computer si arata peste 500w, evident ca nu o mai duceam mult asa, deci am facut cu cotul sa vina altcineva la trena, cine a urmat nu mai stiu dar l-a pierdut si el.
     Tura urmatoare aud la Frunzeanu ca in felul asta n-o sa ii mai prindem niciodata pe cei din fata.iar cateva minute mai incolo ataca si el. Eram mai in spate in plutonul de 6-7 oameni si ma asteptam sa remonteze cineva dar asta nu s-a intamplat. S-a mai dus unul...

foto de Marius Zamfir (Events Photographer)

    Doar putini duceau trena din grupul in care ma aflam, restul erau ori cotetari ori colegi de-ai celor evadati (HC). Am incercat sa atac de vreo 2 ori cu Filip, dar unde sa faci diferenta ca pe mini-urcare era plin de oameni prinsi din urma si ori trebuia sa lasi pedala ori sa faci S-uri si daca luai un 3-4m avans ii pierdeai si cei din urma iti intrau inapoi in trena. In rest nu aveam unde sa pun calitatile mele in practica, pe fals plat pur si simplu nu eram suficient de puternic sa ii rup pe ceilalti.
      In penultima tura pe virajul dificil la stanga rotile lui Adi Moroiu aluneca si fac un scartait parca de masina. Adi se rostogoleste si din fericire scapa aproape nevatamat. Dar pe unul ca mine care concureaza doar de distractie si nu isi asuma niciun risc chestia asta ma face sa las un spatiu de siguranta intre cei din grupul meu. Datorita acestui fapt nu m-am mai implicat la sprintul final care era imediat dupa viraj. Cam periculos si si-asa nu mai aveam chef.

foto de Marius Zamfir (Events Photographer)

       Tot m-am plans eu pana acum ca n-am avut loc sa ma “dezlantui” dar am reusit un loc 3 la categorie la final, ceea ce e destul e ok.
       Urmeaza sa concurez aproape in fiecare weekend in saptamanile urmatoare, ceea ce ma ajuta sa-mi definesc forma pentru RGT Sinaia si RGT Eroica, dar trebuie sa se termine naibii si ploile astea sa pot sa leg niste antrenamente serioase si in timpul saptamanii, sau poate ar trebui sa ma apuc si eu de spinning?
      

foto de Marius Zamfir (Events Photographer)

Maratonul Vinului 2016

     Dupa balamucul de la Prima Evadare nu eram asa dornic sa revin pe offroad. As fi avut o oportunitate foarte interesanta la sosea la Salaj Velo Tour. Dar nu am gasit o solutie viabila in ce priveste transportul si nici nu e o idee prea buna sa megi la sosea pe cont propriu. Ar fi fost mai “pentru mine” cursa de acolo dar asta e, poate alta data.

      Am ales participarea traditionala la Maratonul Vinului de la Urlati, un eveniment local ajuns la a 6-a editie care de cativa ani pastreaza acelasi format al traseului, ceea ce e cam pacat ca se mai plictiseste lumea. La editia 1 si 2 a avut traseu fara ture, dar in 2013 pentru a evita noroiul s-a creat bucla pe care s-a tinut concursul si anul asta. Salut decizia de a muta concursul de la data traditionala de inceput de iunie la aceasta data. Vremea a fost optima si caldura pe dealurile expuse poate fi periculoasa.

      Dupa startul pe urcarile usoare din oras se intra direct in cea mai lunga urcare din traseu. Am reusit sa ma mentin in fata la intrarea pe offroad. Apoi niste baieti poate preea grabiti au intetit ritmul dar eu n-am iesit de la plasa stiind ca urmeaza un gat abrupt in care daca intrii prea obosit ramai acolo si pierzi contactul.
     Dupa partea abrupta am ramas cu Jughi si cu Coliba. Mi-ar fi placut sa ramanem asa pana la final dar pe plat ni s-au alaturat mai multi. Eu ma simteam ok, nu trebuia sa ma chinui sa stau acolo, am si dus o trena destul de tare odata, dar simteam ca nu prea am putere la demaraje si imi era greu sa pedalez ridicat din sa.

     Trebuie sa mentionez ca un alt motiv pentru care ma gandeam serios la cursa de sosea mentionata mai sus e ca nu aveam deloc protectie anti-pana. Defapt deloc pe spate si o camera cu cateva grame de solutie pe fata. Sper sa isi gaseasca rezolvare problema asta inainte sa vina alte curse de mtb mai importante. Ca masura de siguranta am umflat rotile la 2.4BAR si am coborat cu grija.

     Revenind la Marvin, au urmat sectoarele de urcari scurte urmate de coborari. La vale nu doar ca eram paranoic sa nu sparg dar rotile umflate tare ricosau pe bolovani si trebuia sa fiu atent. Traseul pare inofensiv dar daca cazi de avariezi serios acolo.
      Avand in vedere ca trebuia sa sacrific cateva secunde la sectoarele de coborare am pierdut atacul decisiv si am mers singur mai toata cursa.
      Abia in tura a 3-a, chiar daca timpul inregistrat a fost mai mare eu m-am simtit mai bine si am inceput sa “citesc” traseul mai bine.

     Locul 2 la categorie la final. Castigatorul, Ciprian Comisan a mers foarte bine, asa ca nu am de ce sa ma oftic. Si ceilalti adversari au fost redutabili deci e un loc 2 destul de satisfacator, dar tot primul dintre looseri raman.

     De la Giant am mai avut un podium prin locul 1 al lui Filip care se pare ca se intelege destul de bine cu noua lui bicicleta verde.


     In incheiere vreau sa comentez decizia mea in materie de protectia a capatanii care a ridicat cateva semne de intrebare. E ok casca Giro Air Attack , nu e de contratimp. Te ventilezi bine, se poate folosi si pe urcari. Vizorul se poate scoate si se monteaza invers pe magneti. Dar in continuare o sa o folosesc mai mult pentru evenimentele de viteza.

Bafta!
Adi

Prima Evadare - Noroiul Perfect

Da noroiul perfect, ca in filmul ala cu George Clooney.
     Din start trebuie marturisec cat de proasta a fost ideea de a merge cu ciclocrosul. M-am tot gandit in ultimile saptamani la ce bicicleta sa iau si am amanat inscrierea cat a fost posibil. Argumentele pro ar fi fost ca imi cam doream sa imi menajez mtb-ul si ca deja aveam la echipa Giant un reprezentant la categoria 19-29 prin Rares Manea.
     Si mi-am mai adus eu aminte o chestie, in 2011 cand a fost noroi mai putin si un tip de noroi mai putin pagubos, eu eram pe mtb si am mers cu un baiat cu ciclocrosul si ii mergea destul de bine. Asa ca.. de patru ani am mers pe ciclocros ce mai imi e un an!
      Cand am luat eu locul 1 cu ciclocrosul in 2012 timpul meu a fost 01:54, in acest an a fost 4:02, haide sa descoperim impreuna care sunt conditiile care fac una ca asta posibila.

      Bicicleta pe care am mers mi-a fost oferita de dl. Constantin Ciocan de la Petrolul Ploiesti, caruia ii multumesc pentru ajutor. Un Giant TCX frumusel, dar in nici un caz facuta pentru megatonele de noroi care il asteptau.
      Am luat un start bun, nu m-am stresat prea tare pe zonele de viteza de la inceput pentru ca stiam ca, conditiile cu noroi extrem storc energia si fac cursa mai lunga, si oricum cand se intra pe poteca de o persoana nu as fi putut egala viteza unui mtb si i-as fi incurcat pe cei din spate.
      Pe campul dinaintea centurii ma imbie mirosul de canalizare degajat de balta prin care trecea toata lumea.

      Pe poteci deja incepeam sa constientizez nivelul de noroi, la stana trec frumos pe carpeta albastra (de ce n-au au pus-o rosie?) Pe liniile drepte il ajung pe Adrian Moroiu, alt concurent cu ciclocrosul si ii zic ca de ceva vreme vin pe locul 2 asa ca nu m-ar deranja locul 3, putem sa colaboram daca vrea. Zice “stai sa terminam ca e belita p***!” si mare dreptare avea.

     La Palat inca aveam chef de glume si arunc cu o sticla goala spre George Mihoci, un tip foarte jovial. Fostul meu mecanic venit sa acorde asistenta tehnica.

      Eheeei dragii caratorului, aici s-a regularizat treaba. Pe primul delusor pac s-au blocat rotile de noroi! Chestia e ca fiind putin soare, se uscase putin si nu era noroi semilichid care sa se spele de la balti. Si a trebuit sa opresc sa il curat din cantilevere. Odata, 250m, a doua ora.. tot asa, era noroi intarit cu pietricele si paie. Intr-o pauza de curatat m-au depasit si doua fete.. hm asta e o premiera mi-am zis!

      Pe la jumatatea cursei erau km intregi unde pur si simplu nu puteam sa merg atat de alunecos era sau erau sleauri cu balti din care nu iese nici diavolu’ cu cauciucul de 30.
       Dupa un podet ajung la o panta plina de noroi clisos, exclus sa meaga sa urc pe ea, m-am dat jos sa imping si dupa 2m s-a blocat roata de fata.

    Sa o iau pe sus nu mergea, era prea grea, fara exagerea trebuie sa fi avut 20 si ceva de kg. Iar am stat 5 minute la curatat cu batul...ciclocrosul era plin ochi de noroi, schimbatorul de fata nu se mai vedea, era ca un schimbator mare de noroi peste el care ii copia forma. Cel de spate.. blocat... era noroi in piesa aia ca un paraleliped. Eram pe single speed aproape.
       Eram inca pe locul 3, dar asta urma sa nu mai aibe importanta pentu ca la un moment dat aud un fasait, nu i-am dat imporanta ca rotile oricum fasaiau ca doar erau infranate. Pana! Bumbaclot! Sprayul de vulcanizare nu rezolva decat partial problema. Scos frumos intr-o suta de ani cauciucul alunecos, schimbat camera, montat frumos cauciucul alunecos intr-o suta de ani. M-au depasit o gramada de oameni in timpul operatiunii asa cum e firesc.

      Aveam suspiciuni de mai demult dar acum s-a adeverit, cursa a devenit una de supravietuire.
        Am luat-o foarte incet pe ultimii 15km, oricum un puteam merge prea tare ca daca apasam prea tare in pedala facea lantul chainsuck. Mai erau cativa km si inca o pana, ce mai conta.. de dat asta un snake bite intr-o piatra pentru ca nu am umflat-o foarte tare fiind in graba.
    Schimb camera cu cea intepata dar vulcanizata partial care statea cat de cat tare daca opream sa o umflu. Pe ultimii km ma intalnesc cu fostul meu antrenor Radu la care opresc sa mai schimbam o vorba.
     Dupa linia de tren roata de fata era aproape de tot desumflata, mai era un km, am mers asa pe ea pana la final. Finish.. wow! Satisfactie mai mare decat daca eram pe podium. MC-ul evenimentului vede cum arata bicla si imi ia un interviu despe ce si cum cu ciclocrosul.

     Puteam sa abandonez, as fi avut “dreptul” dar sa abandonezi la Prima Evadare...ce dracu!

    Dupa finish am vazut multi oameni suparati, multe biciclete rupe. Am auzit si de o poveste cu un concurent cu o roata scumpa stricata cu care a aruncat spre nu-stiu-cine.
    Conditiile in care s-a desfasurat concursul nu prea au treaba cu biciclismul. Lozinca “Sunteti niste eroi daca terminati” e penibila. 55 km de mocirla nu e obstacol, e ceva jenant. E ca si cum ai zice hai sa jucam fotbal pe patinoar ca e mai greu si sa vada lumea ce meseriasi suntem.
     Evenimentul ar fi trebuit amanat clar. Stiu de la Riders Club ce inseamna sa amani un concurs, ei au facut asta odata din respect pentru participanti. Si mai stiu si ca se pierd bani multi prin asta. Oare asta sa fi chestiunea principala in cazul evadarii?

      Postasem zilele trecute un comentariu despre functiile unei federatii de ciclism. Daca am fi avut si noi asa ceva ce-ar fi sa aibe un sistem ce certificare a concursurilor? Si daca nu indeplinesc anumite conditii de siguranta si practicabilitate sa nu il primeasca. Nu ca si cum le-ar intezice pentru ca oricine face ce vrea si oricine participa unde vrea, sa fie ceva de genul “noi ne pricepem, si in opinia noastra evenimentul va fi un cacat”. Doar o idee...

      Si colegii de la Giant au fost loviti de ghinioane. Gogu-juniorul a rupt tija de sa dar a terminat cursa chiar si asa. Bety a cazut destul de rau si nu a putut continua. Au mers bine Filip Grigorescu (locul 2) si Monica Cojocaru (locul 4) Iar pentru Mircea Carlan si Catalin Muraru a fost o ocazie de a se autodepasi ceea ce au si realizat. Bravo.
 
       Sper sa se imbunatateasca vremea saptamanile astea, nu de noroaie pe trasee cat pentru ca raman in urma cu antrenamentele.

      Bafta!
       Adi