Desi acum nu mai am asa mult de zis ca in anii trecuti sunt
destul de multi dintre voi carora le place stilul in care povestesc, asa ca voi
mai reveni din cand in cand cu cate ceva. Va prezint cele mai tari momente din
cei 10 ani de pedalat:
Cel mai intens efort
Cel mai intens efort, cea mai tare chinuiala, a fost fix la prima competitie si de atunci nu am mai putut repeta. Aveam 17 ani si doar vreo 4 luni de ciclism, eu credeam atunci ca asta inseamna concurs, mergi blana si vezi ce iese. Presupun ca luam ca atare diftonul “daca mai puteai sa mergi 1 metru dupa finish inseamna ca nu ai dat totul”. Am mai auzit chestia asta si la alti ciclisti din plutonul profesional, ca incepatori sa fie capabili de o asa fortare pe care ulterior sa nu o mai poata repeta. Sau poate o avea de-a face doar cu resimtirea efortului.
Cert e ca la Trofeul Ardealului 2007, un XCO cu distanta totala de 12-13km am pus nasul pe ghidon si pedala la maxim :)) nu imi amintesc ceilalti concurenti decat din poze, o parte din ei sunt veterani care mai alearga si azi. La final, am crezut ca am mers asa tare incat l-am intrebat pe antrenor daca am castigat – “Ei, nu esti chiar pe locul 1”. Eram defapt pe locul 5.
Cea mai mare viteza atinsa
Ok, asta nu e chiar un moment. Dar de mici copii in fiecare dintre noi exista fascinatia pentru viteza intr-o masura mai mare sau mai mica. Fiind un ciclist usor, eu trebuia sa dau niste pedale in plus fata de altii sa obtin aceeasi viteza la vale. Cam asta ironia cu cataratorii, in general se duc tare la deal si mai incet la vale. La kilogramele pe care le am acum sigur o sa imi fie mai usor. N-am ceva supersonic cu care sa ma laud. Anul trecut la Road Grand Tour – Drumul Vinului am atins 86 km/h pe Galmeia iar in 2014 88km/h in Turul Sibiului pe drumul spre Sebes. Poate o sa ajung odata pe zona aceea de pe Transalpina unde se spune ca poti sa iei suta.
Momentele revelatiei
Multi prieteni imi povestesc mereu cu drag de prima mea performanta la sosea, probabil ai ghicit daca ai mai citit blog-ul asta, este Cupa Emmedue 2012. A fost special pentru ca eram necunoscut in ciclismul de sosea dar eram extrem de puternic atunci. Dar aveam deja 22 de ani si daca chiar vroiam sa fac ceva in sportul asta atunci era momentul sa fac ce trebuie. Defapt ii si spusesem antrenorului ca o sa castig inainte de start, dar el credea ca fac misto de el.
Demonstrasem ca pot sa fiu cel mai bun catarator in Romania, dar asta e ca si cum ai fi cel mai bun matematician din Insulele Vanuatu. Cateva luni mai tarziu am vazut ce inseamna ciclismul profesional, daca chiar ai valoare aici trebuie sa o arati. Atunci am reusit locul 3 (U23) pe etapa de pe Trans in Turul Sibiului, cu un ecart de sub 1 minut fata de castigatorul la general. Cand muncesti mult si rezultatul este peste astaptarile tale ai satisfactie enorma. Cu aceasta ocazie am trecut si la alt nivel de respect in relatia cu ceilalti ciclisti (la cei vetrebrati ma refer). Ar trebui sa mentionez ca echipa la care eram atunci CS Otopeni isi dorea sa il aduca in lot pe bulgarul Vladimir Koev (o motoreta cu state vechi in ciclismul balcanic) dar in acea zi, antrenorul Alex Ciocan a zis “nici nu mai avem nevoie de Koev”.
Cea mai mare dezamagire
Inca este ca o enigma pentru mine sa imi dau seama ce a mers prost in ziua campionatelor nationale din 2014. Traseul (drumul vinului) era cat se poate de favorabil pentru mine motiv pentru care plecam ca favorit. Cu siguranta am gresit tactica ascultand pe cine nu trebuia ingaduind astfel prea multi evadati. Dar cred ca din cauza presiunii am si clacat fizic, in concurs am avut niste tulburari ale vederii iar la final mi s-a facut rau din nou. Daca avem maturitatea de acum se intampla altfel. Acum nu stiu daca chiar e cazul de dezamagire, dar cand faci calculele si da cu minus nu poate sa iti convina.
Cel mai amuzant moment
Eram la un concurs de MTB pe la Rasnov, care e de altfel si cel mai prost organizat concurs pe care l-am vazut. Era si ceva duatlon atunci, a carui proba de ciclism avea startul cam cu 40 min inainte de proba mea, asa ca am plecat pe traseu atunci un un prieten care mergea la duatlon, ca sa-l lansez bine si eu sa-mi fac incalzirea. Problema e ca era asa prost marcat incat n-am mai stiut sa ma intorc la finish, am mers taras-grapis prin pizdis pana am iesit chipurile in Rasnov. Problema e ca startul se daduse deja de vreo 5 minute.
Am plecat asa si am tot recuperat pana am ajuns pe locul 2, fiind nemarcat traseul cred ca am mers aproximativ pe unde trebuia pentru ca am trecut prin reperele cheie. La un moment dat ma intalnesc cu locul 1 care venea in contrasens pe traseu :)) Probabil era foarte deceptionat pentru ca nu prea s-a mai opus la sprintul final.
Cel mai periculos moment
Tot asa la o caterinca de concurs pe la Sf Gheorghe cu traseul marcat aiurea am ajuns ma ratacesc, am revenit pe traseu, si cum nu mai era rost de podium am mers usor dupa un concurent care parea a fi din zona. Dar si el ne-a ratacit, cand oprim sa vedem care e treaba omul isi da ochelarii jos si vad ca are doar un ochi. Great! mi-am gasit ghidul potrivit =)) O iau apoi pe alta carare care parea sa duca spre civilizatie, dar aud un fosnet de pe marginea drumului, un ursulet tocmai imi taie calea :o Am schimbat imediat directia in partea opusa fata de unde s-a dus ursul.
Momentul “de ce n-am stat eu frumos acasa?”
La egalitate as zice Prima Evadare 2016 si CN de maraton 2011. Oricum ambele au ca si cauza durerea anala a organizatorilor. PE e destul de recenta si stim cu toti care a fost situatia si cam cata carne s-a bagat in frigiderul Sardan & co. La Campionatul National de maraton deja s-a intrat intr-o zona periculoasa, pentru ca trebuia sa repeti de 3 ori un traseu cu 15 km urcare si 18 km coborare (99km in total), pe ploaie, 3 grade si cu zapada in cel mai inalt punct. Cam jumate din sportivi au abandonat atunci (vorbim de sportivi de performanta) de frica degeraturilor. Eu am terminat, chiar pe locul 3, cu medalie de bronz cu gust de noroi.
Cel mai frumos moment
Eram impreuna cu Michael Rasmussen inaintea showului de seara de la Turul Sibiului, atunci a observat ca am reusit sa urc la Paltinis langa Stefan Schumacher (castigator al tricoului de cel mai bun catarator la Turul Frantei atunci cand era pe high-octane). L-am rugat sa aprecieze rezultatele mele dand de inteles ca n-am nevoie de gadilaturi la ego. Mi-a confirmat ca am talent pe specialitatea pe care mi-am ales-o. Rasmussen e un om care era sa castige Turul Frantei si la vremea lui era mai tare decat Contador pe munte. Am fost extrem de fericit sa aud chestia asta si deja m-am simtit ca un ciclist profesionist :P
Pe langa toate astea mai sunt multe alte amintiri grozave pe care le cunosc prietenii mei mai apropiati despre care poate o sa povestesc cu alta ocazie.
Drumuri bune,
Adi
Cel mai intens efort
Cel mai intens efort, cea mai tare chinuiala, a fost fix la prima competitie si de atunci nu am mai putut repeta. Aveam 17 ani si doar vreo 4 luni de ciclism, eu credeam atunci ca asta inseamna concurs, mergi blana si vezi ce iese. Presupun ca luam ca atare diftonul “daca mai puteai sa mergi 1 metru dupa finish inseamna ca nu ai dat totul”. Am mai auzit chestia asta si la alti ciclisti din plutonul profesional, ca incepatori sa fie capabili de o asa fortare pe care ulterior sa nu o mai poata repeta. Sau poate o avea de-a face doar cu resimtirea efortului.
Cert e ca la Trofeul Ardealului 2007, un XCO cu distanta totala de 12-13km am pus nasul pe ghidon si pedala la maxim :)) nu imi amintesc ceilalti concurenti decat din poze, o parte din ei sunt veterani care mai alearga si azi. La final, am crezut ca am mers asa tare incat l-am intrebat pe antrenor daca am castigat – “Ei, nu esti chiar pe locul 1”. Eram defapt pe locul 5.
Cea mai mare viteza atinsa
Ok, asta nu e chiar un moment. Dar de mici copii in fiecare dintre noi exista fascinatia pentru viteza intr-o masura mai mare sau mai mica. Fiind un ciclist usor, eu trebuia sa dau niste pedale in plus fata de altii sa obtin aceeasi viteza la vale. Cam asta ironia cu cataratorii, in general se duc tare la deal si mai incet la vale. La kilogramele pe care le am acum sigur o sa imi fie mai usor. N-am ceva supersonic cu care sa ma laud. Anul trecut la Road Grand Tour – Drumul Vinului am atins 86 km/h pe Galmeia iar in 2014 88km/h in Turul Sibiului pe drumul spre Sebes. Poate o sa ajung odata pe zona aceea de pe Transalpina unde se spune ca poti sa iei suta.
Momentele revelatiei
Multi prieteni imi povestesc mereu cu drag de prima mea performanta la sosea, probabil ai ghicit daca ai mai citit blog-ul asta, este Cupa Emmedue 2012. A fost special pentru ca eram necunoscut in ciclismul de sosea dar eram extrem de puternic atunci. Dar aveam deja 22 de ani si daca chiar vroiam sa fac ceva in sportul asta atunci era momentul sa fac ce trebuie. Defapt ii si spusesem antrenorului ca o sa castig inainte de start, dar el credea ca fac misto de el.
Demonstrasem ca pot sa fiu cel mai bun catarator in Romania, dar asta e ca si cum ai fi cel mai bun matematician din Insulele Vanuatu. Cateva luni mai tarziu am vazut ce inseamna ciclismul profesional, daca chiar ai valoare aici trebuie sa o arati. Atunci am reusit locul 3 (U23) pe etapa de pe Trans in Turul Sibiului, cu un ecart de sub 1 minut fata de castigatorul la general. Cand muncesti mult si rezultatul este peste astaptarile tale ai satisfactie enorma. Cu aceasta ocazie am trecut si la alt nivel de respect in relatia cu ceilalti ciclisti (la cei vetrebrati ma refer). Ar trebui sa mentionez ca echipa la care eram atunci CS Otopeni isi dorea sa il aduca in lot pe bulgarul Vladimir Koev (o motoreta cu state vechi in ciclismul balcanic) dar in acea zi, antrenorul Alex Ciocan a zis “nici nu mai avem nevoie de Koev”.
Cea mai mare dezamagire
Inca este ca o enigma pentru mine sa imi dau seama ce a mers prost in ziua campionatelor nationale din 2014. Traseul (drumul vinului) era cat se poate de favorabil pentru mine motiv pentru care plecam ca favorit. Cu siguranta am gresit tactica ascultand pe cine nu trebuia ingaduind astfel prea multi evadati. Dar cred ca din cauza presiunii am si clacat fizic, in concurs am avut niste tulburari ale vederii iar la final mi s-a facut rau din nou. Daca avem maturitatea de acum se intampla altfel. Acum nu stiu daca chiar e cazul de dezamagire, dar cand faci calculele si da cu minus nu poate sa iti convina.
Cel mai amuzant moment
Eram la un concurs de MTB pe la Rasnov, care e de altfel si cel mai prost organizat concurs pe care l-am vazut. Era si ceva duatlon atunci, a carui proba de ciclism avea startul cam cu 40 min inainte de proba mea, asa ca am plecat pe traseu atunci un un prieten care mergea la duatlon, ca sa-l lansez bine si eu sa-mi fac incalzirea. Problema e ca era asa prost marcat incat n-am mai stiut sa ma intorc la finish, am mers taras-grapis prin pizdis pana am iesit chipurile in Rasnov. Problema e ca startul se daduse deja de vreo 5 minute.
Am plecat asa si am tot recuperat pana am ajuns pe locul 2, fiind nemarcat traseul cred ca am mers aproximativ pe unde trebuia pentru ca am trecut prin reperele cheie. La un moment dat ma intalnesc cu locul 1 care venea in contrasens pe traseu :)) Probabil era foarte deceptionat pentru ca nu prea s-a mai opus la sprintul final.
Cel mai periculos moment
Tot asa la o caterinca de concurs pe la Sf Gheorghe cu traseul marcat aiurea am ajuns ma ratacesc, am revenit pe traseu, si cum nu mai era rost de podium am mers usor dupa un concurent care parea a fi din zona. Dar si el ne-a ratacit, cand oprim sa vedem care e treaba omul isi da ochelarii jos si vad ca are doar un ochi. Great! mi-am gasit ghidul potrivit =)) O iau apoi pe alta carare care parea sa duca spre civilizatie, dar aud un fosnet de pe marginea drumului, un ursulet tocmai imi taie calea :o Am schimbat imediat directia in partea opusa fata de unde s-a dus ursul.
Momentul “de ce n-am stat eu frumos acasa?”
La egalitate as zice Prima Evadare 2016 si CN de maraton 2011. Oricum ambele au ca si cauza durerea anala a organizatorilor. PE e destul de recenta si stim cu toti care a fost situatia si cam cata carne s-a bagat in frigiderul Sardan & co. La Campionatul National de maraton deja s-a intrat intr-o zona periculoasa, pentru ca trebuia sa repeti de 3 ori un traseu cu 15 km urcare si 18 km coborare (99km in total), pe ploaie, 3 grade si cu zapada in cel mai inalt punct. Cam jumate din sportivi au abandonat atunci (vorbim de sportivi de performanta) de frica degeraturilor. Eu am terminat, chiar pe locul 3, cu medalie de bronz cu gust de noroi.
Cel mai frumos moment
Eram impreuna cu Michael Rasmussen inaintea showului de seara de la Turul Sibiului, atunci a observat ca am reusit sa urc la Paltinis langa Stefan Schumacher (castigator al tricoului de cel mai bun catarator la Turul Frantei atunci cand era pe high-octane). L-am rugat sa aprecieze rezultatele mele dand de inteles ca n-am nevoie de gadilaturi la ego. Mi-a confirmat ca am talent pe specialitatea pe care mi-am ales-o. Rasmussen e un om care era sa castige Turul Frantei si la vremea lui era mai tare decat Contador pe munte. Am fost extrem de fericit sa aud chestia asta si deja m-am simtit ca un ciclist profesionist :P
Pe langa toate astea mai sunt multe alte amintiri grozave pe care le cunosc prietenii mei mai apropiati despre care poate o sa povestesc cu alta ocazie.
Drumuri bune,
Adi
